Sub semnul binecuvântării

a. Originea binecuvântării prin mâna liturghisitorului se află în Sfânta Scriptură, atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament. Ca exemplificare concretă, vedem cum Iacob își așează mîinile, încrucișându-le, pe capetele lui Efrem și Manase, fii lui Iosif născuți în Egipt, și îi binecuvintează (Facere XXXVIII, 13-15). Apoi, mai târziu, Dumnezeu poruncește prin Moise ca Aaron și  fii săi să-și pună mâinile pe capetele vițelului și a celor doi berbeci   ce se vor aduce ca jertfă lui Dumnezeu în ziua sfințirii lor (Ieșire XXIX, 10, 15 și 19).  În Noul Testament, vedem cum iudeii își aduceau copilașii înaintea Mântuitorului Hristos pentru „ca să-Și pună mâinile peste ei” sau „ca să Se atingă de ei”, iar Mântuitorul, în pofida celor care îi opreau, i-a luat în brațe și punându-Și mâinile peste ei i-a binecuvântat ( Matei XIX, 13-15; Marcu X, 13-16, Luca XVIII, 15). Pe bolnavi i-a vindecat tot prin punerea mâinilor  peste ei: „iar El, punându-Şi mâinile pe fiecare dintre ei, îi făcea sănătoşi” (Luca IV, 40) și această putere s-a transmis în Biserica Sa: „peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi” (Marcu XVI, 18). Deasemenea, în seara Cinei celei de Taină, Mântuitorul Hristos stând cu ucenicii Săi în foișorul de sus a luat pâinea, a binecuvântat-o și, frângând, a dat-o acestora spre cuminecare ( Matei XXVI, 26). Prin punerea mâinilor  Sfinții Apostoli au hirotonit diaconi (Fapte Ap. VI, 6), episcopi și preoți (I Timotei IV, 14) și tot prin punerea mâinilor aceștia au împătășit darul Duhului Sfânt celor nou-botezați (Fapte Ap. VIII, 17; IX, 17; XIX, 6).

b. Cine poate binecuvânta?

În Biserica Ortodoxă acest gest liturgic poate fi săvârșit, așa cum se remarcă în tradiția liturgică, doar de către arhiereu și preot, diferența constând în aceea că arhiereul binecuvintează cu ambele mâini, iar preotul doar cu mâna dreaptă. Diaconii și monahii nu au puterea și dreptul de a binecuvânta. „În toate icoanele bizantine, mâna dreaptă a Mântuitorului este ridicată spre a binecuvânta. Așezarea degetelor mâinii drepte a celui care binecuvintează nu este întâmplătoare, ci ele formează monograma lui Iisus Hristos - IC XC. Astfel, degetul arătător indică litera „iota”, adică „I”, degetul mijlociu prin arcuire se aseamănă literei „sigma”(lb. greacă), adică „C”, degetul inelar încrucișându-se cu degetul mare formează litera „xi”, adică „X”, iar în cele din urmă, tot prin arcuire, degetul cel mic formează litera „sigma” , adică „C”[1]. Astfel, atunci când preotul binecuvinteză, având așezate degetele mâinii drepte în forma numelui Mântuitorului Iisus Hristos, el transmite puterea lui Hristos asemenea Sf. Ap. Petru care, venind în templu, a vindecat pe ologul cel din naștere cu puterea lui Iisus Hristos, zicând: „Argint şi aur nu am; dar ce am, aceea îţi dau. În numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, scoală-te şi umblă!” (Faptele Ap. III, 6).

Așadar, binecuvântarea se dă  în numele lui Hristos, cu puterea lui Hristos și de către slujitorul lui Hristos.

De aceea întâlnim oameni care, luând exemplu din practica mănăstirească, atunci când întâlnesc preotul sau arhiereul își pleacă evlavios capul cerând binecuvântare[2]: „Binecuvântați/Blagosloviți, părinte!” Iar preotul, așezându-și degetele mâinii drepte  în forma numelui Mântuitorului Iisus Hristos (IC XC), îl binecuvintează, zicând: „Domnul să te binecuvinteze!” Iată un motiv destul de clar pentru care este bine să sărutăm mâna preotului și a arhiereului[3].

Totuși, și credincioșii au oarecare putere de binecuvântare, în sensul că pot face semnul Sfintei Cruci cu degetele așezate așa cum se însemnează pe ei înșiși cu acest semn, peste bucatele lor ( când se așează la masă în casa lor), peste perna pe care vor dormi ( așa cum citim și în Rânduiala rugăciunii de seară) și mai ales peste copii atunci când aceștia ies din casă[4].

Într-o pildă despre puterea Sfintei Cruci se spune că 3 diavoli, dorind a face rău, au purces în lume, fiecare în dreptul său, după care s-au întors să spună celorlalți doi ce au izbutit fiecare în parte. Primul a zis că a vrut să se apropie de un copil să-l ducă la pierzare, însă avea la gât o bucată de lemn care l-a ținut departe ( cruciulița pectorală). Al doilea, la fel ca cel dintâi, a vrut să se apropie de un copil, însă înainte de a ieși din casă acesta s-a însemnat cu semnul Crucii, iar el nu s-a putut apropia. Al treilea a istorisit că și el a vrut să se apropie de un copil care nu purta nici cruce la gât și nici nu s-a însemnat cu semnul Crucii pe chipul său. Când a vrut însă să se năpustească asupra acestuia, chiar în clipa când pășea pragul casei să iasă, din urmă, buna lui măicuță l-a însemnat cu semnul biruitoarei Cruci și nici acesta de al treilea nu a reușit nimic.

c. Ce binecuvintează preotul/arhiereul?

Prin chemarea sa și prin darul primit de la Hristos, arhiereul și preotul binecuvintează întreaga existență și natura toată. De la nașterea pruncului și până la așezarea crucii la căpătâiului repausatului (răposatului) slujitorul Domnului binecuvintează în numele Domnului și cu puterea Domnului viața, natura, trupul, materiile și întreaga lucrare a credincioșilor lucrători ai viei Domnului ca aceștia să dea rodul lor în mâna Domnului.

Arhiereul/Preotul binecuvintează la nașterea omului aghiazma pentru lehuză, pruncul la 8 zile când i se pune numele, la Botez, apoi la 40 de zile când se îmbisericește. Prin punerea mâinilor pe creștetul celui care se spovedește, slujitorul Domnului dă dezlegare și iertare de păcate în Taina Pocăinței. Tot prin mâna slujitorului revarsă Hristos darul vindecător de boală trupească și sufletească asupra bolnavului în Taina Sf. Maslu. În Taina Nunții prin mâna arhiereului/preotului cei doi devin unul în Hristos Domnul și se pun pe capetele lor „cununi de pietre scumpe”, cununi ce anticipează cununile biruinței și ale veșniciei. Doar prin mâinile arhierelui, cel chemat la treapta slujirii lui Dumnezeu primește harul dumnezeiesc și neîntrerupt care s-a revărsat și peste Sfinții Apostoli spre a fi iconomi ai tainelor celor dumnezeiești în Taina Preoției.

La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie arhiereul și preotul, după ce ridică mâinile spre cele înalte și cheamă puterea Sfântului Duh  să se sălășluiască întru ei, prin mâinile lor revarsă acest har asupra credincioșilor[5], când zic: „Iertați-mă, fraților! Dumnezeu să vă ierte și să vă binecuvinteze!” și îi însemnează pe aceștia în semnul Sfintei Cruci, având mâinile cu degetele așezate în numele Mântuitorului Iisus Hristos. Ei binecuvintează darurile pe care credincioșii le închină sau le oferă Domnului la altar. Prin mâna slujitorului pâine și vinul, cu venirea Duhului Sfânt, întrupează Sângele și Trupul Domnului și tot prin a sa mână se dau poporului, Sfintele se dau sfinților (credincioșilor chemați spre sfințenie).

„Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Hristos face toate în Liturghie numai că împrumută vocea și mâna preotului”[6]. Preotul, însuși, recunoaște în cadrul Sfintei Liturghii, atunci când binecuvintează oameni adunați în Sfântul Locaș, că binecuvântarea pe care o dă nu este a lui proprie, ci a Lui Dumnezeu: „Binecuvântarea Domnului să fie peste toți cu al Său Har, și cu a Sa iubire de oameni...”[7]

 Prin semnul binecuvântării și prin mâna preotului apa primește puteri tămăduitoare și de puteri potrivnice izbăvitoare, binecuvântarea Iordanului și lucrarea cea curățitoare a Treimii celei mai presus de fire[8].

„Totul este cu binecuvântare în spiritualitatea creştin-ortodoxă. Părinţii Cleopa Ilie şi Paisie Olaru, parcă-i văd cum, se dezlegau unul pe altul, se binecuvântau unul pe altul şi îşi sărutau mâinile unul altuia. Nimic nu face creştinul ortodox fără binecuvântare. Totul este cu binecuvântare în spiritualitatea creştin-ortodoxă, orice început şi sfârşit este cu binecuvântare. Viaţa mea merge din binecuvântare în binecuvântare, părinte, şi trăiesc în veşnica binecuvântare pe care Mântuitorul Iisus Hristos şi Maica Sa mi-o dau prin preoţii Bisericii, spunea o bună creştină ortodoxă. Binecuvintează, părinte, călătoria!, Binecuvintează pregătirea bucatelor!, Binecuvintează casa!, Binecuvintează reuşita la examene!, Binecuvintează pe părinţii noştri şi pe copiii noştri !, Binecuvântaţi şi iertaţi! sunt doar unele din nenumăratele formule de binecuvântare pe care le folosesc creştinii ortodocşi şi fără de care nu se poate trăi”[9].

În loc de concluzie...

Un părinte din Sfântul Munte Athos spunea cândva într-o discuție altui părinte, ca un îndemn către toți preoții: „Părinților, nu vă leneviți! Ridicați mâna și binecuvântați! Nu se știe cum lucrează Dumnezeu.”

Dar să luăm aminte, ca atunci când noi, preoții și arhiereii, ridicăm mâinile și binecuvântăm să așezăm cu evlavie degetele în numele Domnului Iisus Hristos și așa să ne punem mâinile pe lutul cuvântător, pe pâine și vin, pe apă și pe văzduh!

Pr. Dr. Pîjîn Marius